Predarea- învatarea-evaluarea
Consideratii generale
Caracteristicile generale ale procesului de învatamânt(interactiunea subiect-obiect, unitatea formativ-informativ,autoreglarea prin circuite de conexiune inversa externa si interna)si dimensiunile acestuia (functionala, structurala, operationala) sunt reflectate la nivelul activitatii de predare- învatare- evaluare.
Evolutia gândirii didactice marcheaza modul de abordare a procesului de învatamânt din perspectiva rolului acordat celor trei actiuni: predarea, învatarea, evaluarea.
Didactica traditionala- pe care o putem plasa conventional între secolele XVII-XIX- concepe procesul de învatamânt, mai ales, ca activitate de predare. Rolul prioritar revine cadrului didactic, care este centrat asupra transmiterii cunostintelor în vederea memorarii si a reproducerii acestora de catre elevi si studenti.
Didactica moderna – pe care o putem plasa conventional între sfârsitul secolului XIX si prima jumatate a secolului Xxconcepe procesul de învatamânt, în mod special, ca activitate de
predare- învatare. Rolul prioritar revine cadrului didactic, care e centrat asupra corelatiei dintre actiunea initiala de predare si actiunea- simultana sau ulterioara- de învatare – declansata
(pre)scolarului/studentului.
Didactica postmoderna – pe care o putem plasa conventional în cea de-a doua jumatate a secolului XX- concepe procesul de învatamânt, în mod special, ca activitate de predare-învatare-
evaluare.
Procesul de învatamânt consta în producerea intentionata a unor schimbari progresive, constante si pe termen lung în planul cunoasterii, afectivitatii si actiunii, ca urmare a trairii active a unor experiente pedagogic organizate. Aceste schimbari se manifesta ca modificari ale unor comportamente specifice: psihomotorii,afective, cognitive. Modificarile au semnificatia unei dezvoltari generale a potentialului intelectual si fizic al elevului.Organizarea procesului de învatamânt reprezinta un demers instructiv- educativ, creator, constructiv, generator de noi
comportamente, ce confera institutiei scolare semnificatia unui grandios laborator viu; loc de ample si profunde metamorfoze umane- la nivel de individ si grup scolar.
Ideea de schimbare implica o dualitate: existenta cu necesitate a unor forte ce declanseaza, impun schimbarea, a unui subiect al transformarii (profesorul)- pe de o parte si existenta unei
fiinte în dezvoltare care suporta schimbarea, devine obiect al transformarii (elevul)- pe de alta parte. Elevul se implica activ în actul transformarii, devenind si subiect al transformarii; este obiect si subiect în acelasi timp.
Procesul de învatamânt apare ca o situatie de parteneriat pentru învatare, o situatie grevata pe interactiunea subiect-obiect (profesor-elev), a caror activitate se deruleaza într-o succesiune de
alternante sau operatii simultane; adica alternanta constanta si dinamica dintre actiunea de predare (interventia profesorului) si reactia elevului (actiunea de înva tare). Aceste alternante sunt orientate spre atingerea unui scop comun: producerea învatarii dorite. Prin actiunile sale partenerul 1 poate stimula/frâna actiunile partenerului 2. Cu cât actiunile celor doi parteneri se vor afla mai în concordanta, cu atât aceste actiuni se vor contopi într-un efort comun de realizare a uni proces unitar de predare- învatare.
Notiunea -prin care dezvaluim influenta educativa exercitata de profesor- este cea de “predare”, iar aceea- care oglindeste activitatea elevilor este- cea de “învatare”.
Procesul de învatamânt este eficient numai atunci când aceste doua laturi- predarea si învatarea- constituie o unitate organica. Acest proces ni se înfatiseaza astfel ca un complex de interactiuni a celor doua susbsisteme amintite, dintre care unul comunica, emite informatia si celalalt selecteaza si asimileaza informatia. Legaturile complexe, care apar între cele doua
susbsisteme sunt cele care dau identitate procesului de învatamânt.
Fata de didactica traditionala care separa actiunea de predare si învatare de actul evaluarii, didactica moderna opteaza pentru integrarea în procesul de învatamânt si a evaluarii. Si aceasta pentru a ajuta la luarea deciziilor legate de buna organizare si desfasurare a procesului, pentru a facilita introducerea îmbunatatirilor, ameliorarilor si ajustarilor cerute pe întregul proces al desfasurarii predarii si învatarii.
În consecinta, în acceptia actuala, procesul de învatamânt se defineste ca integrare organica a celor trei aspecte fundamentalepredare-învatare- evaluare.
Concomitent, didactica actuala încearca o reconsiderare a raportului însusi dintre predare si învatare. Astfel, spre deosebire de didactica traditionala care, calauzita de postulatul dupa care rolul hotarâtor în obtinerea rezultatelor scolare revine predarii, accentul punându- l, deci, pe predare- didactica noua proclama primatul învatarii elevului în raport cu predarea profesorului. Ea porneste de la ideea ca rezultatele învatarii reflecta mai întâi munca de învatare depusa de elevi, ca învatarea are un rol hotarâtor în explicarea eficientei activitatii scolare. Aceasta deplasare de accent echivaleaza cu o trecere în mai mare masura a raspunderii învatarii asupra elevului însusi.
Faptul ca profesorul va fi mai interesat de studiul elevului,de îmbunatatirea muncii acestuia, îi va conferi mult mai multe sanse sa ridice nivelul calitativ al întregului proces de învatamânt,decât atunci când se abordau problemele mai mult din unghiul sau de vedere, adica al predarii. “Problema principala a învatamântului este problema învatarii”- subliniaza didactica moderna. Acesteia trebuie- prin urmare- sa i se acorde prioritate, fapt ce atrage dupa sine numeroase schimbari în modul de a concepe si organiza practic procesul predarii si învatarii.
Predarea
Predarea a fost cunoscuta în didactica traditionala ca activitate de comunicare, de transmitere a informatiilor, de prezentare a materiei de învatat- de catre profesor.
Desi termenul se pastreaza, în acceptiune moderna predarea are un continut mult mai bogat, înfatisându-se ca un complex de functii. Ea include întregul sistem de actiuni desfasurate de
profesor în cadrul lectiei- cu influente si dincolo de lectie- prin care acesta asigura conditii optime de învatare. De aceea, predarea îsi exercita atributele în optica ameliorarii învatarii. Aceasta corespunde tezei privind elevul ca agent principal al procesului de învatamânt, activitatea de învatare având- asa cum s-a subliniat ponderea cea mai mare. Elevul învata sub îndrumarea si cu sprijinul profesorului.
Predarea implica, în esenta, procesul de formare a elevilor prin instruire. Profesorul nu este numai o sursa de informare pentru elevi; el este, în acelasi timp, specialistul care stie sa trateze aceasta informatie, s-o prelucreze astfel încât s-o adapteze la sistemul de gândire al celor ce învata, s-o faca asimilabila. Mai mult, profesorul este cel care selectioneaza si ordoneaza informatiile în optica sporirii eficientei lor formative si educative. El asigura conditiile
necesare pentru ca sursele de informatii si modalitatile de difuzare a lor sa functioneze la modul optim.
Profesorul îi îndruma si- i conduce pe elevi la diverse surse de informare, odata cu achizitionarea noilor cunostinte învatându-i si tehnicile de dobândire a acestora, de investigare si descoperire a lor.
Educatorul elaboreaza strategii didactice, programe de actiune în care prefigureaza comportamenul la care urmeaza sa ajunga elevul în urma parcurgerii secventei de instruire prevazute.
În conceperea programelor el are în vedere: clarificarea si precizarea performantelor, pe care le propune a fi atinse; gradarea progresiva a sarcinilor; stimularea intereselor de cunoastere ale
elevilor; evaluarea rezultatelor pentru stabilirea eficientei programului realizat si pentru reglarea în continuare a actiunii de instruire. Astfel, functiile predarii se extind de la comunicarea sau
transmiterea informatiilor, care-si pastreaza un rol important, la activitati de elaborare si conducere, organizare si dirijare a învatarii, de control si inovare a procesului de învatamânt, de
creatie didactica. Cu fiecare secventa de instruire, profesorul parcurge cele trei etape ale unei actiuni eficiente: proiectare desfasurarea procesului- evaluare. El concepe, proiecteaza programul concret al activitatii instructiv- educative, organizeaza si dirijeaza (îndruma) activitatea de învatare a elevilor, controleaza si evalueaza rezultatele, proiecteaza noua etapa, facând ameliorarile de rigoare. Toate aceste actiuni contribuie la ridicarea continua a calitatii învatamântului. Profesorul confera predarii valente formative si le potenteaza, facând ca actul învatarii sa devina tot mai mult un act de autoinstruire, autoformare.
Profesorul are rolul conducator, în sensul ca el concepe organizeaza si dirijeaza punerea în functiune si optimizarea tuturor componentelor procesului de învatamânt, în conformitate cu
legitatile interne ale acestuia, pe care le valorifica în mod diferentiat si creator în contextul psihosocial si pedagogic, în care se desfasoara acesta.
Predarea reprezinta actiunea cadrului didactic de transmitere a cunostintelor la nivelul unui model de comunicare unidirectional, dar aflat în concordanta cu anumite cerinte metodologice, care conditioneaza învatarea - în general, învatarea scolara- în mod special.
În calitatea sa de actiune initiala, proiectata de cadrul didactic în contextul procesului de învatamânt, predarea vizeaza transmiterea cunostintelor necesare pentru declansarea activitatii de
învatare a prescolarilor, elevilor, studentilor. Ea angajeaza un tip de comunicare pedagogica speciala care implica: a) definirea conceptelor fundamentale si operationale incluse în programele (pre)scolare/universitare; b) expunerea continutului (informatiideprinderi-strategii) în mod articulat si coerent, în cadrul unei teorii stiintifice; c) explicarea continutului prin diferite corelatii si aplicatii.
Predarea eficienta respecta logica discursului pedagogic care ia forma unei comunicari între cadrul didactic si clasa/grupa de (pre)scolari/studenti. Realizarea sa anjajeaza trei operatii complementare: a) operatia de definire, care asigura introducerea conceptelor în actul predarii, cu concretizarea acestora prin descrierea unor episoade, pesoane, situatii si identificarea lor la
nivelul unor cuvinte, semne, simboluri, miscari; b) operatia de expunere, care asigura sustinerea actului predarii prin asertiunea conceptelor definite, compararea si clasificarea acestora prin
demonstratii, compuneri, substituiri, care angajeaza (si) opiniile celor educati (elevi, studenti); c) operatia de explicare, care asigura sustinerea actului predarii.
Asamblarea operatiilor de definire-expunere- explicare la nivelul actiunii de predare solicita cadrului didactic nu numai “sa transmita cunostintele într-un mod logic, dar sa-l si îndrume pe
elev, astfel încât acesta sa-si mânuiasca singur cunostintele în mod logic”.
Învatarea
Învatarea ne apare ca schimbare, modificare stabila în comportamentul individual atribuita experientei traite activ de subiect, ca raspuns la influentele mediului.
Enciclopedia britanica defineste învatarea astfel: “o modificare continua, relativa a comportamentului, fundamentata pe experienta anterioara”.
Vâgotski afirma ca învatarea reprezinta ”toate schimbarile comportamentului interior sau exterior, rezultate din experienta”.
Skiner considera ca învatarea înseamna “formarea comportamentului nou”.
Gagne defineste învatarea astfel: ”modificare a dispozitiei sau capacitatii umane, ce poate fi mentinuta si care nu poate fi atribuita procesului de crestere; modificarea denumita învatare se
manifesta ca o modificare a comportamentului”.
Altii definesc învatarea ca fiind o schimbare în comportamentul individual ca urmare a unei experiente proprii.
Învatarea de tip scolar este organizata, structurata,planificata, sistema tica. Ea se produce într-un anumit context. Învatarea scolara e privita :
a) ca proces
b) ca produs
c) functie de diversi factori/conditii
a) Învatarea ca proces reprezinta o succesiune de operatii,de actiuni, activitati, de stari, de evenimente constient finalizate în transformari. Implica schimbari în sfera structurilor cognitive,
operationale, la nivelul posibilitatilor intelectuale ale elevului, la nivelul formelor de conduita si actiune. Astfel avem urmatoarele tipuri de schimbari: de la informatie la cunostinte, de la imagine la notiuni, de la actiuni la constructia de cunostinte, de la actiune la gândire si invers, de la contemplarea concret senzoriala la gândirea abstracta, de la empiric la stiintific, de la simple impresii la stari afective complexe, de la forme vechi de comportare la forme noi,de la un mod de functionare intelectuala la un alt modconditii.
Privita, în aceasta perspectiva, învatarea capata sensul unui process complex de munca creatoare, constructiva, de elaborare si reelaborare continua a structurilor cognitive si operatorii, de transformare intentionata a modului de reflectare a realitatii, de schimbare a formelor vechi de comportare si prefigurare de noi forme, de transformare a trasaturilor personale.
În concluzie, daca învatarea de tip scolar înseamna schimbare în comportamentul elevilor, atunci:
Ø a planifica învatarea înseamna a prevedea producerea acestor schimbari;
Ø a defini obiectivele învatarii- a preciza natura schimbarilor dorite;
Ø a determina continutul învatarii- a determina continutul (valorile) acestor schimbari;
Ø a organiza învatarea- a organiza conditiile care favorizeaza producerea acestor schimbari.
b) Învatarea ca produs. Înteleasa ca produs, învatarea ne apare ca un ansamblu de rezultate (calitative si cantitative) exprimate în termeni de noi cunostinte, notiuni, idei, norme, priceperi, deprinderi, obisnuinte,modalitati de gândire, de expresie si de actiune, atitudini,comportamente, (suma de achizitii, o productie specifica). Se învata nu numai cunostinte si deprinderi intelectuale sau practice, ci si dorinte, interese, sentimente s.a.
Rezultatele (efectele) înregistrate sunt o materializare a schimbarilor relativ permanente si stabile de natura cognitiva,afectiva si actionala produse; ele corespund transformarilor intervenite în raport cu stadiul precedent al interventiei pedagogice
c) Învatarea conditionata de diversi factori. Exista cauze,conditii ce influenteaza procesele si rezultatele învatarii. Unele faciliteaza învatarea, altele o fac dificila. Unele tin de particularitatile, disponibilitatile individului care învata (din interior) si se numesc conditii interne, altele provin din exteriorul individului, sunt independente de acesta; provin din specificul situatiei de instruire si sunt denumite conditii externe.
Reusita/nereusita învatarii se datoreaza influentei combinate a ambelor categorii de conditii.
Conditiile interne sunt de 2 tipuri:
1. biologice : ereditate, vârsta, sex, maturizare, dezvoltare fizica generala, stare de sanatate
2. psihologice: potentialul genetic intelectual, nivelul dezvoltarii intelectuale atins la un moment dat .
Conditiile externe se refera la:
1. organizarea scolara: sistemul de cerinte scolare (obiective, continuturi), calitatea instruirii,
caracteristicile clasei de elevi, ambianta psihosociala,personalitatea si competenta profesorului, tipul de relatii profesor- elev, mediul fizic scolar, timpul scolar,dotarea tehnico- materiala a scolii
2. influentele extrascolare: mediul familial (statutul socioeconomic,cultural al familiei), mediul local (urban/rural), nivelul cultural al societatii în ansamblul sau, regimul alimentar impus de societate
Tipuri de învatare. Preocuparea de a determina cât mai precis mecanismele intelectuale (afective, volitionale) angrenate în actul învatarii a condus la stabilirea unui registru al tipurilor de învatare. Interesul pentru tipologia învatarii a fost stimulat de relatia dintre obiectivele învatamântului si tipurile de învatare, stiut fiind faptul ca orice taxonomie a obiectivelor sugereaza natura situatiilor de învatare, pe care trebuie sa le creeze, procesele intelectuale ce urmeaza sa fie declansate si stimulate în strânsa legatura cu continuturile predate.
În aceasta optica, literature psiho-pedagogica ofera mai multe clasificari ale tipurilor de învatare: B. Bloom, R.Gagne,R.Titone, D.Ausubel s.a. Si în tara noastra s-au facut cercetari în
legatura cu acest important aspect al activitatii de învatare (E. Noveanu, N.Oprescu, I.T. Radu s.a.)
Astfel, pornind de la tipurile de comportament pe care le vizeaza taxonomia lui Bloom în domeniul cognitiv, David Ausubel deduce, “din procesele ce se presupune ca stau la baza însusirii cunostintelor si a dezvoltarii capacitatilor mentale” urmatoarele categorii de efecte comportamentale:
· Învatarea reprezentationala sau învatarea prin reprezentare, echivalenta cu învatarea denumirii obiectelor si fenomenelor .
· Învatarea notiunilor, unde Ausubel face distinctie între “formarea notiunilor” si “asimilarea” lor;
· Învatarea propozitiilor, unde se ocupa de relatiile ce se pot stabili între notiunile noi si cele anterior fixate în structura cognitiva a celui ce învata: relatii de subordonare, de supraordonare si combinatorii;
· Rezolvarea de probleme, ca tip de învatare, care cuprinde procese mai complexe decât cele implicate în aplicarea propozitiilor învatate în mod constient
Evaluarea
Evaluarea rezultatelor scolare este o etapa importanta a activitatii instructiv- educative, care rezulta din caracteristica procesului de învatamânt de a fi un proces cu autoreglare.
Evaluarea este activitatea comuna a profesorului si a elevului (autoevaluare) în cadrul careia se închide circuitul predare-învatare.
Profesorul obtine pe calea feed-back-ului informatii privitoare la rezultatele activitatii de învatare (cunostinte stocate,capacitati formate) si regleaza activitatea urmatoare în raport cu aceste informatii. Cunoasterea performantelor obtinute, a lipsurilor înregistrate, a cauzelor acestora constituie cadrul de referinta pentru aprecierea profesorului.În ceea ce-i priveste pe elevi, cu cât profesorul are posibilitatea sa cunoasca mai exact succesele (insuccesele) pe care le înregistreaza acestia în fiecare secventa a procesului de învatamânt (pe parcursul lectiei, dupa realizarea fiecarui obiectiv propus) cu atât el va putea sa regleze în mod mai adecvat activitatea viitoare, sa constientizeze cauzele care provoaca anumite neajunsuri, sa mearga cu pasi siguri pe calea succesului.
De aceea, evaluarea- strategiile evaluative- constituie o componenta importanta a procesului de învatamânt, fiind implicata în fiecare moment în activitatea de predare- învatare
Didactica postmoderna, de inspiratie si respiratie curriculara, pune accent, în mod special, pe întelegerea procesului de învatamânt ca relatie de interdependenta permanenta între
activitatea de predare- învatare- evaluare.
Didactica traditionala separaProcesul de învatamânt vazut ca relatie predare- învatare-evaluare
implica o descriere de tip general a acestor interactiuni,urmata de prezentarea separata a conceptelor. Un cadru didactic trebuie sa priveasca predarea- învatarea- evaluarea ca un ansamblu
BIBLIOGRAFIE
1. * * * Probleme de pedagogie contemporana, Biblioteca
Centrala Pedagogica, Bucuresti, 1987.
2. Ausubel, David & Robinson, Floyd, Învatarea în scoala
(trad.), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981
3. Bruner, Jerome, Pentru o teorie a instruirii (trad.), Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975
4. Bunescu, Vasile (coordonator), Pedagogie scolaradidactica
generala- manual pentru clasa a XI-a licee
pedagogice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
1982.
5. Cerghit, Ioan, Vlasceanu, Lazar (coordonatori), Curs de
pedagogie, Editura Universitatii, Bucuresti, 1988.
6. Cristea, Sorin, Dictionar de termeni pedagogici, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu